Interviu cu prozatorul și dramaturgul Dumitru Crudu: ,,Toate cărțile mele le-am scris pentru mine, dar le-am publicat pentru cititori’’ (EXCLUSIV)

Dumitru Crudu este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În anul 2003, a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru ,,Cea mai bună piesă de teatru din România’’ (Alegerea lui Alexandru Sutto).

Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză, a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române.

Dumitru Crudu: ,,Toate cărțile mele le-am scris pentru mine, dar le-am publicat pentru cititori’’

Gândul.ro: Pentru început, aș vrea să ne povestiți cum a luat naștere dorința de a scrie. De unde a izvorât această pasiune?

Dumitru Crudu: Pe la 13 ani visam să devin un nou Pele și cu acest vis în cap frecventam un club de fotbal din satul vecin, din Cetâreni. Eram mijlocaș și îmi plăcea foarte tare să driblez și nu știu, chiar nu știu, dacă aș fi ajuns vreodată să scriu literatură dacă nu mă îmbolnăveam într-o vară zăpușitoare, într-un cantonament istovitor, în timp ce alergam sub un cer topit, pe un soare dogoritor, pe un teren de fotbal încins, cu tălpile bășicate și cu inima scursă în călcâie de la atâta efort.

Am capotat. Pur și simplu am capotat în timp ce sprintam prin spatele părții, prăbușindu-mă cu capul în iarbă, sub privirile neîncrezătoare ale unui antrenor electrizant, care îmi striga să mă scol și să continui să alerg, alături de colegii mei cu doi ani mai mari. Ei bine, nu a chemat medicul ca să vadă ce am, ci m-a impus să-mi reiau antrenamentul. Nu a chemat medicul nici în zilele următoare, silindu-mă să ies în fiecare dimineață pe teren, fiind surd la tot ce-i spuneam eu.

Iar eu chiar mă îmbolnăvisem și nu mă mai puteam antrena, iar nopțile nu puteam dormi. În nopțile alea când mă chinuia insomnia am devenit  scriitor. Neputând dormi, am început să scriu. În cantonamentul acela îngrozitor de epuizant din Cetâreni am intrat ca fotbalist și am ieșit scriitor.

Cititorii, cea mai mare provocare întâmpinată în cariera de scriitor

Gândul.ro: Anul trecut, ați publicat la Editura Humanitas romanul ,,Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici’’. Ce v-a inspirat să-l scrieți?

Dumitru Crudu: Prima versiune a romanului ,,Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici’’ am scris-o în urmă cu vreo douăzeci de ani și era o …piesă de teatru, nereușită însă. De asta, am și abandonat-o în sertar și am revenit la ea peste o habă de vreme. Rescriind piesa aia de teatru, mi-a ieșit acest roman. Un roman despre ocupația sovietică și despre consecințele ei asupra unei familii de basarabeni.

Ce m-a inspirat să-l scriu? Cred că poveștile de familie, dar, mai ales, o poveste. Șocul pe care l-am avut când am aflat că un bunic deportat de-al meu a fost turnat de profesorul meu preferat, profesorul meu de istorie, din liceu.

Gândul.ro: Ce ați vrut să surprindeți prin această scriitură?

Dumitru Crudu: Marea istorie – istoria ocupației sovietice și independența de după prăbușirea Uniunii Sovietice – a lăsat urme adânci asupra destinele personajelor din carte, schimbându-le radical. Basarabenii sunt niște învinși? La această întrebare am meditat în acest roman.

Gândul.ro: Cum descrieți personajul Mihai Mihailovici? Cum l-ați construit?

Dumitru Crudu: L-am construit după chipul bunicului meu deportat în Siberia și întors acasă după zece ani. Ceea ce m-a izbit cel mai tare a fost faptul că bunica mea nu l-a așteptat și, între timp, s-a căsătorit cu altcineva. L-a alungat de acasă atunci când a revenit din Siberia și eu nu am înțeles niciodată de ce a făcut-o. Am încercat să aflu asta în acest roman.

Dumitru Crudu: ,,Nimic nu mă emoționează și nu mă bucură mai mult decât scrisul propriu-zis’’

Gândul.ro: Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în cariera de scriitor?

Dumitru Crudu: Cititorii. Sau, altfel spus, dezinteresul lor. În pofida acestui dezinteres din ce în ce mai mare, scriu sperând că va răsări soarele și pe strada mea.

Gândul.ro: Dar cel mai emoționant moment?

Dumitru Crudu: Nimic nu mă emoționează și nu mă bucură mai mult decât scrisul propriu-zis. Dacă am fost vreodată fericit, a fost când am scris.

Gândul.ro: Cum vă caracterizați stilul de a scrie?

Dumitru Crudu: Fracturist.

Gândul.ro: Cât de mult reprezintă pentru dumneavoastră relația cu cititorii?

Dumitru Crudu: Pentru mine, relația cu cititorii reprezintă totul. Toate cărțile mele le-am scris pentru mine, dar le-am publicat pentru cititori.

Dumitru Crudu: ,,Pentru mine, relația cu cititorii reprezintă totul’’

Gândul.ro: Cum ați descrie publicul căruia vă adresați?

Dumitru Crudu: Un public căruia îi pasă de ceea ce se întâmplă în jur. Un public interesat de istorie. Pentru care omul nu e o cifră abstractă. Care nu vor neapărat să schimbe lumea, ci ca lumea să nu-i schimbe pe ei.

Gândul.ro: La ce proiecte creative lucrați în perioada următoare?

Dumitru Crudu: Am terminat un nou roman  și acum lucrez la o carte de proză scurtă.

Gândul.ro: Un gând de final pentru cititorii noștri?

Dumitru Crudu: Să intre cât mai des în librării și să cumpere literatură română.